Articole de presă

    În următoarele pagini și secțiuni vă prezentăm diferite Articole tehnice, Tabele de comparație,  Galerie Foto și Video cu și despre termo, hidro și fono izolații, cu spumă poliuretanică, în sistem celulă deschisă și celulă închisă, hidroizolații cu membrană poliuretanică, hyperdesmo, urespray.


Articole tehnice

Izolații Spumă Dumbrăvița

Articolele următoare sunt prezentate și pe pagina de FB a site-ului (pot fi unele mici modificări)...

Normative

Normative tehnice, ghiduri de bună practică, legislație:

    În acest articol sunt prezentate diferite normative tehnice, ghiduri de bună practică, legislație din domeniul izolărilor termice și a construcțiilor. (respectivele documente se vor afișa într-o fereastră nouă)
1. Normativ C 107 -1, Calcul coeficienților globali de izolare termică la clădirile de locuit.
2. Normativ C 107 -2, Normativ pentru proiectarea și executarea lucrărilor de izolații termice la clădiri.
3. Normativ C 107 -3, Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor.
4. Normativ C 107 -4, Ghid privind performanțele termotehnice ale clădirilor de locuit.
5. Normativ C 107 -5, Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție în contact cu solul.
6. Normativ C 47-2018, Instrucțiuni tehnice pentru folosirea și montarea vitrajelor și a altor produse din sticlă în construcții.
7. Ghid QETICS - Grupul pentru calitatea sistemelor termoizolante. Ghid de bune practici.
8. Normativ P 118 -1, Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, partea  I - Construcții.
9. Normativ P 118 -2, Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, partea II - Instalații de stingere.
10. Normativ P 118 -3, Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, partea III - Instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu.
11. Normativ P 100 -1, Cod de proiectare seismică, partea I - Prevedri de proiectare pentru clădiri.
12. Standard SR EN 15287 -1, Coșuri de fum.
13. Termotehnică, Autori Marcel Roșca și Alin Casian Blaga
14. Normativ C 125, Normativ privind protecția la zgomot. Prevederi generale.
15. Ordin 3384 - 2013, Ordin pentru aprobarea reglementării tehnice C 125 - 2013.


Arată articol

08-mar-2020

Izolație peste astereală cu spumă poliuretanică

    Izolarea peste astereală se poate face și cu spumă poliuretanică. Este o soluție modernă, care asigură o izolare  de 100% a pereților, prin acoperirea tuturor golurilor, fisurilor, crăpăturilor și a punților termice. Se asigură o izolare termică, hidro și fonică în același timp.  Această izolare se poate face în faza inițială de construire a clădirii, sau la modernizarea ei, prin schimbarea sistemului de captare a apelor meteorice (țiglă).     
   Se recomandă utilizarea spumei poliuretanice de tip celulă închisă, de densitate mare, peste 30 kg/mc și grosime min 3 cm și max 5 cm, prin aplicare multistrat.
   Conditiile ideale de aplicare sunt;
1. lipsă vînt, sau vînt cu viteza maximă de 2,5 m/sec.
2. soare, sau semi-înnorat.
3. temperatură peste 5 grade Celsius.
   După uscarea și întărirea spumei, denivelările la suprafață nu trebuie să fie mai mari de 5% (+/-).
   Înainte de începerea lucrări de izolare se vor face lucrările necesare de instalații termice și electrice, aer condiționat, sisteme de evacuare aer, dacă este cazul. În acest fel se evită lucrările ulterioare aplicării spumei. Totodată, pentru un aspect estetic, se pot monta tuburi Bergmann de diferite diametre, în care se pozează sârme simple, pentru eventuale lucrări electrice, de telefonie, internet, în general orice lucrări care necesită pozare de cabluri.  Se pot monta, dacă este cazul, bride metalice, pentru diferite lucrări ulterioare.
   După uscare și întărire se poate aplica un strat de vopsea cu rol de protecție UV, care va prelungi durata de exploatare a spumei poliuretanice. După uscarea vopselei se instalează sistemul de captare li evacuare a apelor meteorice (tiglă din diferite materiale metalice și nemetalice)

Arată articol

01-mar-2020

Izolație mansardă cu spumă poliuretanică

    Izolarea mansardei  se poate face și cu spumă poliuretanică. Este o soluție modernă, care asigură o izolare  de 100% a pereților, prin acoperirea tuturor golurilor, fisurilor, crăpăturilor și a punților termice. Se asigură o izolare termică, hidro și fonică în același timp.        
   Se recomandă utilizarea spumei poliuretanice de tip celulă închisă, cu densitate peste 25 kg/mc și  grosime min 5 cm și max 10 cm, prin aplicare multistrat.
    Înainte de începerea lucrări de izolare se vor face lucrările necesare de instalații termice și electrice, aer condiționat, sisteme de evacuare aer, dacă este cazul. În acest fel se evită lucrările ulterioare aplicării spumei. Totodată, pentru un aspect estetic, se pot monta tuburi Bergmann de diferite diametre, în care se pozează sârme simple, pentru eventuale lucrări electrice, de telefonie, internet, în general orice lucrări care necesită pozare de cabluri. Se vor monta și cutii de acces la capete. Se pot monta, dacă este cazul, bride metalice, pentru diferite lucrări ulterioare.
   În funcție de destinația finală a spațiului, după aplicarea spumei poliuretanice, se poate placa cu plăci de rigips ignifug, plăci de OSB, scânduri. Este posibilă și  vopsirea sau acoperirea cu tencuială decorativă. Este recomandat, că indiferent de soluția aleasă, materialele să fie rezistente la foc cel puțin 30 de minute.

Arată articol

16-feb-2020

Izolație exterioară cu spumă poliuretanică

    Izolarea exterioară a pereților se poate face și cu spumă poliuretanică. Este o soluție modernă, care asigură o izolare  de 100% a pereților, prin acoperirea tuturor golurilor, fisurilor, crăpăturilor și a punților termice.
    Este recomandat a se utiliza izolarea cu spumă poliuretanică în sistem celulă închisă, cu grosimi între 4 și 8 cm, în funcție de geometria, structura pereților, amplasamentul clădiri. Grosimea ideală pentru izolație de spumă poliuretanică în sistem celulă închisă este de 5 cm (+/-).
    Variantele de izolare cu spumă poliuretanică în sistem celulă deschisă nu se pretează la exterior! Risipă de bani și timp. Sistemul celulă deschisă nu asigură o rigidizare a structurii.

    Înainte de începerea lucrări de izolare, se vor muta cablurile pozate exterior, dacă este posibil. Dacă nu este posibil, se vor monta în pat cablu sau alte siteme de protejare, pentru a putea fi înlocuite ulterior. 
    Se vor face lucrările necesare de instalații termice și electrice, aer condiționat, sisteme de evacuare. În acest fel se evită lucrările ulterioare aplicării spumei. Totodată, pentru un aspect estetic, se pot monta tuburi Bergmann de diferite diametre, în care se pozează sârme simple, pentru eventuale lucrări electrice, de telefonie, internet, în general orice lucrări care necesită pozare de cabluri. Se vor monta și cutii de acces la capete. Se pot monta, dacă este cazul, bride metalice, pentru diferite lucrări ulterioare.
   Tot acum se ia decizia cum vor fi montate sistemele de evacuare a apelor pluviale, traseul și distanta față de suprafața finală, pentru a monta bridele de susținere.
   Aplicarea spumei se face manual prin intermediul unui sistem de amestecare, dozare și pulverizare a spumei poliuretanice. Izolația se aplică pe peretele exterior în start continuu, fară îmbinări, fără suprapuneri.

    Conditiile ideale de aplicare sunt;
1. lipsă vînt, sau vînt cu viteza maximă de 2,5 m/sec.
2. soare, sau semi-înnorat.
3. temperatură peste 10 grade Celsius.
    După uscarea și întărirea spumei, denivelările la suprafață nu trebuie să fie mai mari de 10% (+/-).
Aducerea la drept se realizează prin adăugarea de tencuială sau adeziv, se vor respecta recomandările din Ghid QETICS - Grupul pentru calitatea sistemelor termoizolante. Ghid de bune practici.
    Se poate aplica tencuială clasică armată cu fibră de sticlă, tencuială decorativă armată cu fibră de sticlă, adeziv cu sau fără armare cu fibră de sticlă (urmată de o vopsire cu vopsea lavabilă de exterior). Tencuiala poate fi acrilică, decorativă mozaicată, diferite culori pentru vopseaua lavabilă.
    Este important ca izolația să fie acoperită! Spuma poliuretanică sub efectul razelor UV se degradează în timp. Prin izolare se asigură un randament termic constant pentru cel puțin 30 de ani, cu păstrarea proprietăților mecanice, chimice și fizice.

Arată articol

03-feb-2020

Igrasie sau mucegai? Amîndouă...

    Igrasia este fenomenul acumulării vaporilor de apă, a umezelii din încăpere, și apare din cauza următorilor factori;
1. materiale de construcție neconforme cu amplasamentul clădirii, respectiv materiale neporoase
2. izolare exterioară prost făcută, în principal utilizarea de polistiren extrudat în loc de polistiren expandat
3. punțile termice izolate necorespunzător
4. sistem de încălzire greșit amplasat
5. ventilare insuficientă
6. surse de umezeală excesivă (abur din baie, de la bucătărie, uscatul rufelor în casă)
    Igrasia apare din cauza infiltrării excesive de umeazeală, din exterior și interior, peste capacitatea pereților de a elimina excesul astfel apărut. Dintre cauzele enumerate mai sus, putem aminti infiltrații exterioare din cauza defecțiunilor la sistemele de evacuare a apelor pluviale, scurgeri de apă din țevile montate în perete, acoperișuri care permit infiltrraea apei și umezelii.
În principal, igrasia apare în colțurile inferioare și/sau superioare ale camerelor, în zonele punților termice, de unde se extinde.

    Mucegaiul este fratele igrasiei, și apare la scurt timp după apariția igrasiei. Mucegaiul este de fapt o ciupercă cu numele de Cladosporium, care se dezvoltă atît în condiții de temperatură scăzută cît și ridicată, cu condiția să fie un mediu umed, neventilat și cu lumină puțină. Acolo unde este ingrasie, inevitabil apare mucegaiul. Este inestetic, urît mirositor,
Acest mucegai se răspîndește și pe mobilier, parchet, haine, plastic, sticlă, adică unde este umezeală. Dacă nu este tratat la timp, mucegaiul poate ajunge în corpul uman. provocînd boli grave sistemului respirator.

Avem igrasie și mucegai. Ce facem?
            
    Cînd descoperim că avem igrasie și mucegai, trebuie luate mai multe măsuri de eliminare a lor. Se va urmări atît eliminarea igrasiei, cît și a mucegaiului. Să le luăm pe rînd.
    Igrasia.  Se va începe cu o aerisire zilnică a încăperii, în două etape, una diminiața și una seara. Fiecare etapă de aerisire va avea cel putin 10-15 minute, se vor deschide larg geamurile și ușile pentru a se face o ventilare naturală completă a întregului spațiu din cameră. În acest fel se elimină umezeala din încăpere. Se va evita lăsarea geamurilor întredeschise, deoarece se va face o aerisire locală, incompletă, în zona respectivă temperatura scade și implicit va apărea o punte termică artificial creată. În această zonă va apărea condensul.
    Se va face o aspirare săptămînală a covoarelor, parchetului, pereților, a zonelor unde sunt semne de igrasie/mucegai pentru eliminarea sporilor. Se va lăsa lumina soarelui să intre căt de mult în casă.
     Următorul pas va fi uscarea forțată a zonei cu igrasie, cu ajutorul unui foen sau pistol de aer cald, la o temperatură a aerului cald cuprinsă între 50-90 grade Celsius, pentru a elimina surplusul de umezeală. Această operație se va face zilnic, în timpul aerisirii încăperii, de preferat dimineața.
    Se identifică sursele generatoare de umeazeală din întreaga locuință și se va încerca eliminarea și reducerea lor. La baie se va aerisi mult mai des, se va monta un ventilator, dacă este nevoie. În bucătărie se va monta un sistem de evacuare a aburilor, se va asigura o ventilare naturală pentru eliminarea aburului în timp ce este produs. Se va evita uscarea rufelor în casă, dacă nu este posibil se va sigura o ventilare naturală suplimentară.
    Se recomandă achiziționarea unui dezumidificator.
Se verifică sistemul de evacuare a apelor pluviale, se verifică țevile de apă, se verifică tencuială exterioară și interioară, acoperișul. Dacă sunt probleme, se vor remedia de urgență!
    Mucegaiul. Pentru eliminarea mucegaiului se pot utiliza diferite metode (chimice, termice, mecanice sau combinate) și soluții preparate în casă sau cumpărate. Dintre cele mai des utilizate soluții preparate în casă, sunt:
    1. oțetul alb (incolor) de concentrație 9%.  Se poate aplica direct sau se poate face o soluție de 1 parte oțet-1 parte apă. Se aplică prin pulverizare-cu ajutorul unei pompe (se pot utiliza pompele în care au fost substanțe pentru curățarea geamurilor). Pentru a evita scurgerea oțetului pe pereți, se va pune un prosop de bucătărie din hîrtie, mai jos cu aprox 5 mm de zona mucegaiului. Se pulverizează începînd din partea de sus a peretelui. După aprox 2-3 minute, se pulverizează puțin oțet pe un prosop de bucătărie din hărtie, se tamponează zona afectată, și apoi cu mișcări circulare și mișcări alternative, pe suprafețe mici, se îndepărtează mucegaiul. Dacă mucegaiul este foarte mare și dens, este posibil ca stratul de vopsea să se exfolieze.
    2. bicarbonatul de sodiu, se face o soluție cu apă (la 500 ml apă se pun două lingurițe de bicarbonat) și se aplică ca mai sus. Pe suprafețele plane se poate presăra direct praf, într-un strat subțire. Apoi se procedează  ca la pct. 1
   3. o soluție mixtă obținută din oțet, bicarbonat de sodiu și zeamă de lămîie. (250 ml apă, 250 ml oțet, 2 lingurițe de bicarbonat, zeama de la o lămîie). Nu există o formulă universal valabilă privind procentele din fiecare substanță. Important este ca bicarbonatul de sodiu să fie dizolvat complet. Se procedează ca la pct.1
  4. clorul. Nu recomandăm utilizarea lui în mod regulat. Decolorează foarte tare și este o substanță toxică.
    După această  metodă chimică de curățare a mucegaiului, se poate face, și este recomandat, a se face și o tratare termică prin utilizarea foenul sau pistolului de aer cald, cu jet de aer cu temperatura cuprinsă între 50-90 grade Celsius pentru o distrugere termică a sporilor. În anumite situații, cu afectarea esteticii peretelui se poate face și o răzuire mecanică a mucegaiului. Recomandăm acestă metodă doar în cazuri extreme, în special atunci cînd se fac lucrări de renovare extinse.
După aprox 5 minute de la terminarea metodei termice, se poate aplica o soluție din comerț, care este pe bază de Hipoclorit de Sodiu, o substanță periculoasă pentru om și mediu.

    IMPORTANT! Se vor utiliza mănuşi și mască de protecţie, ochelari de protecţie, se va ventila spaţiul de lucru înainte şi după aplicarea soluţiilor! În caz de contact accidental al soluţiilor cu pielea, cu ochii, se va spăla locul contaminat cu multă apă şi săpun! În caz de înghiţire accidentală de soluţii se recomandă consumul de apă. Se recomandă a se consulta de urgenţă un medic!
A se citit instrucţiunile de utilizare înainte de folosirea soluţiilor!

    Se recomandă a se repeta acţiunea de eliminare a mucegaiului la 7 - 14 - 21 de zile, dacă este cazul.

    Se verifică hainele, lenjeria de pat, mobilierul. Preventiv, hainele și lenjeria se scot din dulap, se pun la aerisit la soare cel puțin două zile. În acest timp, mobilierul, parchetul trebuie spălat cu soluție de oțet cu apă (2 părți oțet, 3-5 părți apă). După uscare se poate aplica un strat de soluție anti-fungică, (achiziționată din comerț). Soluția se aplică inclusiv între rosturi, crăpături, îmbinări.

    În cazuri extreme, cînd mucegaiul este foarte extins și metodele de mai sus nu dau rezultat, este necesar a se înlătura tencuiala exterioară și/sau interioră pănă la cărămidă. Se lasă cel puțin 24 de ore să se aerisească. În acet timp se poate încălzi cu jet de aer cald, și se aplică o soluție anti-mucegai. În tencuiala nouă, preventiv, se poate amesteca clorură de calciu sau sare de lămîie. Se va alege o vopsea cu aditivi anti-mucegai.

Arată articol

26-nov-2019

Suprafețe vitrate:

    Suprafețele vitrate - sunt acele elemente constructive ce permit luminarea naturală a unui spațiu din interiorul unei clădiri, și în același timp permite și comunicare vizuală între interiorul spațiului și exteriorul său. Prin suprafețe vitrate verticale (sau oblice, unde este cazul), înțelegem pereții din sticlă care permit închiderea fizică a unui spațiu, dar nu și închiderea vizuală a acestuia. Închiderea vizuală se poate face prin pereți de sticlă din cărămizi de sticlă.
    Din multitudinea de calități, întrebuințări, clasificări, întrebuințări ale suprafețelor vitrate - specificate în Normativul C 47 - 2018, Instrucțiuni tehnice pentru folosirea și montarea vitrajelor și a altor produse din sticlă în construcții, normativ care poate fi accesat  din articolul Normative - ne oprim asupra efectului de condesare.

    În desenul de mai jos este prezentată dispunerea foilor de sticlă într-o fereastră. Nu discutăm aici despre grosimea foilor de sticlă, distanța dintre ele, fluidul (gazul) care ocupă spațiul dintre foile de sticlă, nici despre rezistența la foc, tipul sticlei, etc.

Desen dispunere foi sticla
Dispunerea foilor de sticlă într-o fereastră

    Condensul
    Condensul la suprafața foilor de sticlă poate apărea:
1. pe fața exterioară a geamului dinspre exterior - fața #1.
2. pe fața exterioară a geamului dinspre interior - fața #4.
3. pe una din fețele dinspre cavitate - fața #2 sau fața #3.

    Condensul pe fața vitrajului dinspre cameră
    Prezenţa condensului pe faţa geamului dinspre interior este rezultatul uneia din urmatoarele situaţii:
- Spaţiu slab încălzit şi/sau insuficient aerisit
- Spaţiu foarte umed datorită gradului de ocupare a camerelor sau prezenţei unor surse importante de umiditate (bucătărie...);
- Temperaturi exterioare foarte scăzute sau temperaturi exterioare şi grad de umiditate ridicate;
    În cazul utilizării geamurilor izolante, fenomenul frecvent de condens semnalează, în general, existenţa unui spaţiu prost încălzit, insuficient aerisit sau foarte umed.
    Doar intervenţia asupra acestor parametri este de natură să conducă la îmbunătăţiri semnificative.
 
    Condensul pe fața vitrajului dinspre exterior
    Condensul superficial pe fața #1 a vitrajului izolant va apãrea dacã temperatura de la nivelul acestei fețe a geamului este mult mai scãzutã decât temperature aerului exterior şi dacã punctul de rouã (temperatura la care vaporii de apã devin lichizi) al acestuia din urmã este mai mare decât temperatura sticlei.
    Temperatura superficialã la exteriorul unui geam depinde de:
- fluxul de cãldurã care vine din interior şi traverseazã sticla. Acesta depinde de diferenţele de temperaturã existente între suprafaţa interioarã şi suprafaţa exterioarã a geamului şi de valoarea U a acestuia din urmã;
- de transferul convectiv cu aerul exterior;
- de pierderile prin radiaţie, în special cãtre bolta cerului.
    Diverse studii, precum şi mãsurãtorile efectuate indicã faptul cã schimbul de cãldurã prin radiaţie este relativ limitat de vremea noroasã. Dimpotrivã, atunci când cerul este senin noaptea, se produc pierderi termice semnificative cãtre cer.
    De asemenea, studiile au arătat că:
- un geam simplu nu are niciodatã o temperatură superficială sub temperatura aerului exterior, astfel încât formarea condensului pe fata exterioarã este exclus;
- îmbunătăţirea izolaţiei termice (valoarea Ug micã) implică reducerea transferului de cãldurã cãtre suprafaţa exterioară: suprafaţa vitrată exterioară este mai rece, iar riscul de condens creşte;
- atunci când viteza vântului este mare, temperatura sticlei are tendinţa de a se apropia de cea a aerului exterior;
- riscul că geamul sã aibã o temperaturã mult mai scãzutã decât cea a aerului exterior scade pe mãsurã ce aerul exterior se răceşte.
    În concluzie, condensul superficial la exteriorul geamurilor este un fenomen care se poate observa, uneori, noaptea şi în primele ore ale dimineţii pe geamuri bine izolate, atunci când cerul este senin şi în absenţa vântului. Pierderile termice cãtre cerul senin sunt principala cauzã a acestui fenomen.
    Este important ca el sã nu fie considerat ca un criteriu de stabilire a proastei calităţi a dublului vitraj, ci ca o dovadã a unei bune izolaţii termice.

    Condensul pe una din fețele din interiorul cavității
    Atunci cand apare condens între foile de sticlă, acesta este considerat defect inacceptabil

Notă: text preluat din Normativul C 47 - 2018.

Arată articol

14-nov-2019

Ce este Urespray?

    Urespray este un elastomer poliuretanic (elastomer = un produs care are proprietăți elastice, revine la forma inițială după ce suferă o deformare mecanică), și este obținut prin reacția a două componente (fiind un poliuretan), la temperatura ambientă, prin utilizarea aceluiași echipament tehnic folosit la producerea spumei poliuretanice de tip Celulă Deschisă sau Celulă Închisă.
    Se obține din două componete, prin amestecare, componentul A, un amestec de polioli, catalizatori, stabilizatori și inhibitori de ardere. Componentul B este un MDI-biphenil metan diisocianat. 
    Urespary se produce direct la locul de aplicare! (exact în aceleați condiții și cu aceeași tehnologie de producere a spumei poliuretanice)

    Este un produs cu aplicare directă, nu necesită sisteme mecanice de îmbinare sau prindere la suprafețele pe care este aplicat. Are proprietăți excente de aderare cu spuma poliuretanică, precum și o mare rezistență la apă și agenți chimici.

    Are o periaodă foarte scurtă de întărire și uscare, fiind recomandat pentru aplicări pe suprafețe verticale cu forme geometrice complicate, asigurînd o acoperire de 100% a acestor forme geometrice cu un film integrat perfect.

    Utilizarea principală a Urespray este în zona industrială a construcțiilor și clădirilor de locuit, în special pentru acoperirea stratului inițial de spumă poliuretanică pe suprafețele exterioare expuse intemperiilor, razelor solare și agenților chimici externi. Se utilizează cu succes pentru izolarea camerelor reci (frigo), rezorvoare, bazine, cuve de retenție lichide și în general, a suprafețelor supuse unor spălări frecvente, și unde aspectul estetic și igienic este foarte important.

    Urespary este perfect pentru acoperirea spumei poliuretanice utilizată la izolarea termică, fonică și hidro a suprafețelor, are ao aderență foarte bună la spuma poliuretanică. În caz de deterioare, partea deteriorată se îndepărtează mecanic foarte ușor, fiind aplicat un nou strat cu aceleași proprietăți.

    În general, Urespray are densitatea de 1000 kg/m3, o clasă de rezistență la foc B2 și o rezistență Shore de 73.

Arată articol

14-nov-2019

Ce este Hyperdesmo?

    Hyperdesmo este un produs din clasa poliuretanilor, din categoria membranelor lichide pentru hidroizolare și protecție.
HYPERDESMO este o componentă poliuretanică fluidă care se întărește la contactul cu umiditatea din atmosferă. Produce o membrană foarte elastică, cu o puternică aderență la multe tipuri de suprafețe. Conține un mic procent de xilolit.

    Este pe bază de rășină poliuretanică elastomeră hidrofobă pură, plus filtre anorganice speciale care se regăsesc în excelentele rezultate mecanice, chimice, termice și in proprietățile de rezistență UV și la elementele naturii.

    Se aplică cu pensula, trafalet sau spray fără aeraj, în cel puțin două straturi. Consumul variază în funcție de grosime și destinația finală a suprafeței de lucru.
Se recomandă pentru hidroizolare și protecția:
-țiglelor, acoperișurilor, gispsului, cofrajelor din beton, băilor, verandelor și balcoanelor
-cazanelor, parcărilor auto și stadioanelor, platformelor, canalelor de irigare, spumei poliuretanice de izolare
-betonului, mozaicului, betonului armat, straturilor de asfalt, lemnului, metal corodat, oțelului galvanizat
NU este recomandată pentru:
-suprafețe imperfecte
-hidorizolarea suprafețelor bazinelor, cuvelor, piscinelor care conțin apă tratată chimic.

    Caracteristici și beneficii
-aderență excelentă la aproape orice suprafață, cu sau fără utilizarea de amorse speciale, nu necesită diluare (doar în cazuri speciale)
-excelentă rezistență la razele UV pentru culoarea albă, excelentă rezistență termică, între -40 și +80 C
-excelente proprietăți chimice și mecanice, non-toxic după uscare
-are o buna permeabiltate la vapori

    Rezistența la foc clasa F, rezistența Shore 60, densitate de 1.5 gr/cm3

Arată articol

13-nov-2019

Despre rezistența la
permeabilitate la vaporii de apă:

    După cum căldura trece printr-un perete dintr-un mediu mai cald la altul mai rece, tot așa și vaporii se mișcă din locurile cu presiune mai ridicată, spre cele cu presiune mai coborîtă,  fenomen numit difuziune.

    De regulă, iarna, presiunea parțială a vaporilor de apă din aerul din interior, este mult mai mare decît presiunea parțială a vaporilor de apă din exterior. Între interiorul încăperii și exteriorul ei, există o diferență de temperatură și o diferență de presiune, sub efectul căreia vaporii de apă caută calea spre exterior, difuzează, prin elementele de construcție.

    Pentru fluxul de căldură, elementul de construcție opune o rezistență termică și produce o cădere de temperatură în fiecare dintre straturile  lui componente. În mod similar, pentru difuzia vaporilor de apă, elementul de construcție opune o rezistență la permeabilitatea la vapori și produce o cădere de presiune. Majoritatea materialelor termoizolante sunt poroase și au o rezistență la difuziune redusă.

    Difuziunea este posibilă datorită existenței porilor fini sau foarte fini și canalelor capilare ale materialelor și este cauzată numei de diferența de presiune a vaporilor. Sub aspectul permeabilității la vapori se disting materiale care absorb și difuzează vaporii apa datorită capilarității și porilor, și materiale care nu lasă să treacă de loc vaporii de apă, ele constituind bariere pentru trecerea vaporilor.

    Ca urmare a diferenței de temperatură dintre aerul interior și cel exterior-și a fluxului termic ce se produce-straturile materialelor, care constituie elementul de construcție, se vor afla la temperaturi diferite. În consecință și vaporii de apă difuzații în porii materialelor vor lua aceeași temperatură, ca și straturile în care au ajuns. Fiecărei temperaturi și fiecarei strat străbătut de fluxul de căldură îi corespunde o saturație a vaporilor de apă.


Arată articol

8-nov-2019

EPS, vată minerală? Alte materiale izolatoare.
Explicații, pe scurt:

    Dintre multitudinea de materiale cu rol de izolate termică (în special), ne vom opri, în principal, la polistiren EPS, vata minerală de sticlă și vată minerală bzaltică.
Pe lîngă acestea, mai sunt multe altele, cum ar fi:
-naturale,= lemnul, talașul, rumegușul, lîna, paiele, aerul.
-obținute industrial= plăci compacte din rumeguș (talaș), paie balotate, carton, carton bituminat, zgură măcinată, zidărie, piatră naturală prelucrată, plăci de ipsos cu diferite umpluturi, sticlă spongioasă.

EPS
    Polistirenul expandat sau cu prescurtarea din limba engleză EPS (termen care a intrat în limbajul de  zi cu zi) este un material izolator care se produce sub denumirile EPS 50, EPS 70, EPS 80, EPS 120, EPS 200, unde cifrele indică rezistența mecanică la șocuri, în kPa. Cu cît mai mare acest număr, cu atît polistirenul este mai rezistent la șocuri. Densitatea crește odată cu creșterea rezistenței la șoc. EPS se obține dintr-un derivat al petrolului, pe scurt EPS se obține în trei faze: preexpandarea, turnarea în blocuri și tăierea. Rezistența la șoc, și implicit densitatea EPS-ului se obține prin adaugarea unui aditiv.
EPS, în general, are un coeficient de conducție termică apropiat spumei de poliuretan, rezistență la șoc de la mic la mare. EPS poate fi montat în orice poziție, prin lipire sau diferite procedee mecanice de fixare. EPS se produce, în principal, în formă de plăci dreptunghiulare, ambalate la bax. EPS se utilizeaza casnic și industrial.

Vata minerală de sticlă și bazaltică
    După cum îi spune și numele, vata de sticlă se obține din sticlă, care are la bază nisipul. Vata minerală bazaltică se obține din bazalt și dolomită. Procesul este relativ la fel. Se obține prin topirea materiei prime în furnale, apoi este trasă în fibre microscopice, la care se adaugă diferite substanțe împotriva umidității, sunt așezate mecanizat în straturi, în funcție de grosimea dorită, după care mai urmează unele faze tehnologice, pentru a obține produsul dorit. 
Vata minerală de sticlă și bazaltică poate fi produsă în plăci, rulouri, cu sau fără caseraj, cu sau fără folie aplicată, cu sau fără plasă, cu sau fără membrană din fibră de sticlă.
    În general, vata minerală de sticlă are o densitate mai mică decît vata minerală bazaltică. Coeficientul de conducție termică este apropiat de cel al spumei poliuretanice.

    Vata minerală de sticlă se poate utiliza pentru toate tipurile de izolare termică în sistem casnic și industrial, cu montare în orice poziție, prin diferite procedee mecanice. Vata minerală de sticlă nu rezistă la solicitări mecanice, cînd se montează orizontal, sau în zonele cu solicitări mecanice ( de ex. trafic pietonal), trebuie protejată cu un alt material. Vata de sticlă cu folie aplicată, cu plasă de sîrmă se utilizează peponderent industrial.

    Vata minerală bazaltică se poate utiliza pentru toate tipurile de izolare termică în sistem casnic și industrial, cu montare în orice poziție, prin diferite procedee mecanice. Unele produse din vată minerală bazaltică, în funcție de modul de fabricare, au o rezistență bună la solicitări mecanice. Acele produse din vată minerală bazaltică cu rezistență mică la solicitări mecanice, trebuie protejate de un alt material. Există unele produse speciale din vată minerală bazaltică ce sunt izolate numai la izolări tehnice industriale.

    Important! Înainte de orice lucrare de izolare termică a unei construcții, apelați la sfatul unui specialist pentru a alege cea mai bună soluție, în funcție de bugetul alocal, suprafața de izolat, structura de rezistență a clădirii, materiale din care au fost executați pereții, destinația și amplasamentul construcției.

Arată articol

3-nov-2019

Trecerea căldurii prin straturi de aer:

    Printr-un strat de aer cuprins între doi pereți, căldura se transmite prin conducție, convecție și radiație.
Cele trei moduri de transmitere a căldurii se pot substitui teoretic, prin unul singur, de conducție echivalentă. În acest scop se imaginează că spațiul de aer dintre cei doi pereți ar fi umplut cu un material solid, care ar avea un coeficient de conducție, care să transmită același flux de căldură ca și stratul de aer.
    În general, prin straturile de aer mai subțiri de 1 cm transmiterea căldurii se face aproape exclusiv prin conducție și radiație, participarea convecției fiind neglijabilă.

    La grosimi ale stratului de aer de la 1 cm în sus, situația se inversează: în timp ce transmiterea prin radiație este independentă de grosimea stratului de aer, convecția crește și conducția se diminuează. Deoarece însă rezistența specifică la permeabilitate termică a stratului de aer crește, trecerea căldurii va fi cu atît mai mică, cu cît stratul va fi mai gros.

    Peste 10 cm grosime, în mod practic majorarea stratului de aer are o influență neînsemnată.

Formula de calcul pentru transferul fluxului de căldură
Formula de calcul pentru transferul fluxului de căldură
Arată articol

2-nov-2019

Spumă poliuretanică
Densitate și utilizare:

    Densitățile spumei poliuretanice și utilizările ei în funcție de densitate sunt;
1.1 Spuma poliuretanică cu o densitate între 8-15 kg/m3, specifică izolărilor în sistem Celulă Deschisă sau majoritar deschisă, se aplică în zonele fără solicitare mecanică, precum și pentru izolații fonice.
1.2 Spuma poliuretanică cu densitate între 15-25 kg/m3,  se aplică în zonele cu solicitări mecanice reduse, aplicări pe pereți laterali interiori și exteriori, sub astereală, pe planșeele podurilor tehnice.
2.1 Spuma poliuretanică cu densitate între 30-45 kg/m3, specifică izolărilor în sistem Celulă Închisă se aplică pentru zone cu solicitare mecanică medie, tip terase circulabile, și mai puțin pentru zonele de acoperiș, pereți, planșee, din cauza costului ridicat față de de spuma cu densitate între 15-25 kg/m3.
2.2 Spuma poliuretanică cu densitate de peste 45-50 kg/m3 se utilizează pentru zone cu solicitări mecanice peste medie spre mare, gen terase pietonale intens circulate sau zone care trebuie să suporte presiuni mari raportate la suprafețe mici.

    Notă: densitățile de mai sus, sunt orientative și diferă în funcție de producător.

Arată articol

13-oct-2019

Hidro-izolații cu membrane
poliuretanice:

    Hidroizolații cu membrane poliuretanice (sau pardoseli poliuretanice)

    Pardoselile poliuretanice sunt executate din rășini poliuretanice, care după întărire pot fi elastice, elastic-dure sau dure, în funcție de destinația pardoselii. Acest tip de pardoseli au o rezistență ridicată la impact, zgîrîieturi, trafic și sunt indicate pentru terenuri de sport (indoor sau outdoor), piste de atletism, parcări acoperite, pardoseli în industria alimentară.
Acest tip de pardoseli au un cost relativ scăzut de executare, de întreținere, pot fi reparate doar în zona în care prezintă defecțiuni. Pardoselile pot avea diferite grosimi și o multitudine de culori, în funcție de cerințele beneficiarului.

    Hidroizolațiile cu membrane poliuretanice se utilizează în special pentru prevenirea infiltrațiilor fluidelor (apă și alte lichide utilizate industrial) prin izolarea teraselor, pereților exterior și/ sau interiori (în special piscine, ștranduri, rezervoare, bazine, etc.), în funcție de structura clădirii și destinația acesteia.
Acest tip de hidroizolații sunt rezistente la trafic, șocuri mecanice și termice (cicluri de îngheț/dezgheț), au o elasticitate mare, rezistenă la UV precum și la deformări ale substratului.
    Membrana poliuretanică se aplică în cel puțin două straturi, de preferat în culori diferite, în acest sens se asigură o acoperire perfectă pentru ultimul strat.

Aplicare membrană poliuretanică
Aplicare membrană poliuretanică

Arată articol

6-oct-2019

Celulă închisă vs. Celulă deschisă:

     Care sunt diferențele între cele două versiuni de aplicare ale spumei ?

    Când vine vorba de tipul de spuma poliuretanică utilizată la izolarea termo, hidro și fonică a construcției, alegerea tipului de spumă este foarte importantă. Diferențele dintre cele două tipuri de spumă, cu celulă închisă sau celulă deschisă, vor determina modul în care lucrarea ta se va comporta în timp, costurile inițiale de aplicare și amortizarea costurilor în timp, precum și beneficiile rezultate din aplicarea uneia dintre cele două metode.

Spuma celulă deschisă
    Este o spumă cu densitate scazută, în general în jurul valorii de 8 kg/m3, cu o performanță termică asemanatoarea cu cea a materialelor clasice (vată minerală, vata bazaltică, polistiren, etc).Fiind mult mai moale decât spuma cu celulă închisă, spuma cu celula deschisă mai este denumită și spumă flexibilă. Se utilizează în special la interior, pentru izolarea podurilor, perețiilor, planșeelor. Are un factor de transfer termic mai slab decît celula închisă, dar superior materialelor clasice. Reține umezeala.
1. Poate fi instalat la un cost semnificativ mai mic și timp scurt
2. Reducerea consumului de materii prime / resurse
3. Permite uscarea bidirecțională
4. Material hidrofob
5. Barieră aer și material izolant
Folosirea spumei poliuretanice celula deschisa
a. pentru antifonare
b. randament economic mai mare, spuma poliuretanica cu celula deschisa costa mai putin decat celula inchisa
c. permite transferul de vapori
d. izolare termica buna. Valoarea R la 1 "de 4,3

Spumă celulă închisă
    Spuma cu celulă închisa este o spumă dură, rigidă, cu densitate mare, de 30-40 kg/m3 și cu un coeficient de conductivitate termica excelent λ~0.021 W/m.K, ideală pentru izolări termice de calitate, precum si izolări fonice. Datorită durității sale, este numită spumă rigidă. Factor termic foarte bun, reține șocurile, nu permite apei și umezelii să treacă, recomandată pentru exterior.
1.Poate fi aplicat la temperaturi foarte scăzute
2. Adăugă rezistență la perete, precum și rezistență la impact
3. Ideal pentru soluții de izolație continuă
4. Permeabilitate scăzută a vaporilor
5. Poate respinge apa în vrac (ideal pentru zonele inundabile)
6. Rezistență ridicată la tracțiune și legături (rigidizeaza structura pe care este aplicata)
Folosirea spuma poliuretanica celula inchisa
a. pentru interior si exterior
b. creste rezistenta structurala
c. nu permite transferul de vapori
d. izolare termică foarte bună

Diferențe celule spumă poliuretan
Celulă închisă vs. Celulă deschisă

Proprietăți celule spumă poliuretan
Celulă închisă vs. Celulă deschisă

Arată articol

30-sept-2019

Reducere zgomot:

    Tehnica de combatere a zgomotului utilizează trei metode:
1.eliminarea cauzelor zgomotului sau atenuarea lui chiar la sursă.
2.izolarea sau diminuarea lui de sursă pînă la receptor-aici intervine rolul spumei izolatoare.
3.diminuarea lui prin absorbție la receptor-prin utilizarea unor obstacole în fața undelor sonore-tot cu ajutorul spumei izolatoare- sau prin luarea altor măsuri constructive. Totalitatea măsurilor de diminuare a zgomotului prin procedee de absorbție poartă denumirea de insonorizare prin absorbție.
În clădirile de locuit este de preferat a menține zgomotul în jurul valorii de 40dB.

    Zgomotul, după căile pe care pătrunde în încăpere, poate fi clasificat în :
1.zgomot aerian care provine din mediul extern, în mod direct prin spațiile deschise ale elementelor de construcție, sau indirect, prin reflexie.
2. zgomot structural care este produs de vibrația sonoră a însăși elementului de construcție, ca urmare a unui impact suferit.
Izolarea față de zgomotul aerian se realizează prin elementele de închidere și de compartimentare a construcțiilor. Izolarea sonoră a unui perete de masă dată poate să fie mult mărită, dacă peretele este alcătuit din mai multe straturi, unul din straturi find spuma izolatoare, fiind un material afînat și care conține aer.

    Absorbția sunetului
    Fluxul de energie sonoră incident Pi, care întîlnește în calea lui un obstacol, se descompune în trei componenți:
1.fluxul de energie reflectat Pr
2.fluxul de energie absorbit Pa
3. fluxul de energie transmis P
(vezi imaginea de mai jos)
    Caracteristica unui material de atenuare sonoră, se numește pierdere de transmisie sonoră sau index de reducție sonoră.
Prin reverberație sonoră se înțelege prelungirea duratei sunetului în încăpere, datorită reflexiunilor repetate, după ce sursa sonoră a dispărut.

    Insonorizarea prin absorbție se poate realiza atît la sursă, cît și la receptor, prin izolarea elementelor de construcție cu spumă izolatoare. La cădirile de locuit este o izolare la receptor, pentru absorbția zgomotelor produse în mediul exterior de către activitățile umane și industriale.

    Ca și izolare fonică suplimentară, este prin montarea/ utilizarea ecranelor fonoabsorbante, ecrane care au ca scop realizarea unei zone de umbră acustică, în interiorul căreia se situează receptorul. (pe marginea drumurilor intens circulate, la delimitarea fabricilor, uzinelor care produc zgomot).
    Tot ca și izolare la clădirile de locuit, poate fi utilizată izolarea împotriva vibrațiilor mecanice prin utilizarea de elemente elastice, numite amortizoare.

Absorbția sunetului
Absorbția sunetului

Arată articol

29-sept-2019

Puțină acustică:

    Din pct de vedere fizic, zgomotele sunt vibrații mecanice ale aerului, produse de mișcarea sau de vibrațiile mecanice ale unor corpuri solide, lichide sau gazoase. Vibrațiile aerului reprezintă variațiile rapide ale presiunii lui statice.
Elongația momentană a acestor variații de presiune este denumită presiune sonoră și ea este perceputî de simțul auditiv.După mărimea acestei amplitudini, sunetul este perceput ca tare sau încet.
    Numărul de vibrații pe secundă constituie frecvența sunetului. Intervalul dintre două sunete, care au raportul frecvențelor egal cu 2, formează o octavă. Presiunea sonoră se poate măsura cu precizie, în N/m2.
Energia acustică totală radiată de o sursă, în unitatea de timp, se numește putere acustică-P- și se exprimă în W. Cantitatea de de energie acustică care străbate în unitatea de timp o suprafață egală cu unitatea așezată normal pe direcția de propagare a undei, se numește intensitate sonoră, se exprimă în W/m2.

    Între puterea sonoră și intensitatea sonoră există o relație directă.
Puterile surselor sonore existente în natură, ocupă un domeniu de valori foarte extins, de aceea pt comoditate, în acustică se utilizează în locul scării liniare, o scară logaritmică, care a dus la adoptarea unei noi mărimi, numită nivel acustic, măsurabilă în Beli sau deciBeli.
    Mărimile acustice menționate servesc la măsurarea sunetului pt a-l caracteriza din pct de vedere fizic, ele fiind maărimi obiective.
    Pentru aprecierea percepției auditive s-a adoptat ca mărime subiectivă nivelul de tărie care corespunde mărimii fizice a nivelului de presiune sonoră.
    Unitatea de măsură a nivelului de tărie se numește fon.
În ceea ce privește tăria unui sunet, acesta se exprimă în soni și ea corespunde tăriei unui sunet cu o frecvență de 100Hz și un nivel de tărie de 40 foni.

    Pentru atenuarea zgomotului produs de mai multe surse, care emit simultan, este necesar să se atenueze, în primul rînd, cele mai puternice.În natură sunt vibrații mecanice de care omul ia cunoștiință prin atingereea directă, fără să perceapă zgomotul lor.
Unitatea fizică de măsură a nivelului de intensitate a vibrației se numește vibrar.
    Unitatea subiectivă de apreciere fiziologică a nivelului de tărie a vibrațiilor mecanice se numește pal. La frecvența de referință de 1Hz, nivelul de tărie a vibrațiilor mecanice , în pal, este egal cu nivelul de intensitate a vibrației în vibrari.
Vibrațiile mecanice, transmise la clădiri prin teren sau prin însăși elementele de construcție, pot produce fisurări ale zidurilor și tencuielilor, tasări ale fundațiilor. În practică, pt punerea în evidență a acestui efect, se folosește factorul de deteriorare F [mm2/s3].

    Pe scurt, legătura din acest factor F, efectele lui și nivelul de intensitate al vibrației, în vibrari este exprimat de cifrele de mai jos, în următoarea ordine F în mm2/s3, efectul, nivelul vibrației, în vibrari.
50-100, crăpături ușoare la tencuieli, 26-36
500-2000, crăpături în zidărie, 36-42
2000-7000, crăpături pînă la zidăria de bază, 42-47

Arată articol

26-sept-2019

Ventilare vs. Încălzire

    În articolul prezent vom explica, tot pe scurt, diferențele dintre sistemele de ventilare, climatizare și încălzire. Ordinea lor nu este aleatoare, putea fi și sisteme de încălzire, climatizare și ventilare. Sistemul de climatizare este o combinație între cele doua.....
Să le luăm pe rînd.

    Sistem de încălzire, natural ceea ce ne oferă Soarele și sisteme create de oameni. Indiferent de felul sistemului, acesta are o sursă generatoare de căldură (termică, electrică), un sistem de transport al căldurii (țevi, canale, conducte), o sursă de schimb de căldură (calorifer, convector, radiator) și fluidul care acumulează căldura (apă, aer, ulei, etc). În clădiri de locuit poate fi încălzire pe gaz, pe curent, cu cazan pe combustibili solizi sau lichizi, în principal fluidul de acumulare este apa, iar schimbul de căldură poate fi prin calorifere, radiatoare, convectoare montate în pardoseală, sau aparent, pe pereți, cu acționare prin termosifon sau mecanic, cu pompe.Se mai poate utiliza și încalzirea cu radiatoare electrice, sobe de teracotă cu acumulare, captarea energiei solare. Sistemul de încălzire are rolul de a....încălzi și menține o anumită temperatură, cu variațiile de rigoare, de a completa pierdrile de căldură prin elementele de construcție.

    Sistem de climatizare, cel mai cunoscut și utilizat fiind unitatea de aer condiționat, care are dublu rol, de încălzire și de ventilare/răcorire/filtrare a aerului a spațiului de locuit. Acest sistem funcționează electric.
Sistemul de ventilare poate fi natural sau mecanic.Are rolul de a ventila/răcori/înlocui/filtra aerul din interiorul spațiului de locuit, în funcție de necesități, precum și de eliminarea cît mai rapidă a vaporilor/ aburilor în exces dintr-o încăpere. În acest fel se evită condensarea vaporilor/ aburilor precum și apariția punctului de rouă.
    Cel natural este creat de diferențele de temperatură și implicit de diferențele de preisune dintre aerul din interior și exterior. Cel mecanic se obține cu ajutorul ventilatoarelor care pot introduce/scoate/recircula aerul din interior/exterior, hotelor (cu rol preponderent de filtrare și eliminare a aerului viciat din bucătărie). Ventilarea poate fi generală sau locală, directă sau prin tuburi/conducte/guri de ventilare/aerisire.

    În exteriorul clădirii încălzirea se face de la soare, iar ventilarea se face prin intermediului vîntului, aerul vehiculat avînd diferite viteze, temperaturi și presiuni, funcție de anotimp. Acești factori combinați, pot duce la o încălzire sau răcire excesivă a elementelor de construcție.
    Aici intervine rolul izolării cu spumă, (termo-hidro-fono) de a menține aceste variații într-un ecart cît de mic posibil și de a reduce senzația de disconfort termic.

Arată articol

25-sept-2019

Termeni tehnici construcții:

    În acest articol vom explica unele expresii pe care le auzim frecvent cînd discutăm despre clădiri sau construcții, în general.
    Puntea termică este diferența de permeabilitate termică dintre două elemente de construcție, și apare la elementul cu permeabilitatea termică mai mare, și care de obicei este un element de susținere (stîlp, grindă, centuri, etc)
    Condensarea este fenomenul prin care vaporii dintr-o încăpere se transformă în picături de apă, la contactul vaporilor cu suprafețe mai reci din încăperea respectivă.

    Punctul de rouă este echilibrul care permite vaporilor să se transforme în stare lichidă, și depinde de umiditatea din aer, diferența de temperatură dintre vapori și obiectul cu care vin în contact, presiunea aerului. Atunci cînd acești vapori intră în contact cu o suprafață rece, aerul se răcește pînă cînd ajunge la temperatura punctului de rouă, iar vaporii condensează și se transformă în apă, care se infiltrează în porii materialului, în acest fel va apărea mucegaiul și igrasia. Mai multe despre punctul de rouă și formula de calcul, în articolul din 9-sept-2019 Noțiuni despre aerul umed.
    O altă problemă care apare din cauza infiltrării apei în elementele de construcție este erodarea/măcinarea acestor materiale. Acest fenomen apare mai ales iarna, atunci cînd diferențele de temperaturi sunt mari, și sunt temeperaturi negative, cînd apa îngheață și își crește volumul.

    Acum vine întrebarea, la ce ne ajută să știm toți acești termeni? Pentru că există o legătură puternică între materialele de construcție și materialele de izolare. Rolul lor este să scoată acest punct de rouă din povestea noastră, să elimine condensul, să permită pereților să respire, să mențină căldura în interior, să izoleze fonic (vom vorbi puțin și despre zgomote...), adică să ne asigure un confort termic!

    De aceea termo (hidro) izolarile se fac pe exteriorul elementelor de construcții, pt a elimina punțile termice. Grosimea izolației este în strînsă legătură cu natura materialelor de construcție, amplasarea clădirii din punct de vedere geografic al temperaturilor, precipitațiilor și vînturilor.
    Aceeași clădire, construită din aceleași materiale, va avea izolare termică (hidro) diferită dacă este amplasată la munte, la deal sau la cîmpie.

    Un rol esențial pentru evitarea condensului, și implicit al punctului de rouă, în clădirile de locuit o are și sistemul de ventilație. 

Arată articol

24-sept-2019

Hidro-izolație:

    În acest articol vom trece în revistă, pe scurt, despre hidro-izolație ca și protecție.

    Acest termen este în general impropriu, în literatura de specialitate termenul corect este protecția higrotermică, dar vom folosi acest termen de hidroizolație, fiind foarte cunoscut.

    Această protecție se referă la sistemul de materiale ales care constituie o bariera la pătrunderea apei (în principal) sau a altor lichide industriale într-o anumită încăpere, recipient, sistem de stocare, etc.
    Acest sistem se utilizează în principal la terase dechise, pardoseli, interiorul recipienților de stocare. Se utilizează, în principal, poliuretan, rășini, alte materiale derivate.
    Rolul hidroizolației este și de a permite un transfer bi-sens a vaporilor între interiorul clădirii și exteriorul ei, în funcție de diferența de temperatura și temperaturile lor.

    Nu intrăm în detalii tehnice și nici formule de calcul complicate, voi aminti, pe scurt, că materialele alese pt hidroizolație sunt caracterizate de difuziunea vaporilor de apă prin porii acestui material, rezistența la permeabilate la vaporii de apă, valoarea rezistenței la permeabilitate, coeficientul de asimilare termică.

    Prin transferul de vapori de la interior spre exterior (iarna), se pierde și o cantitate de căldură din interior, căldură generată de activitățile umane, de sistemele de încălzire, activități de gătit, spălat, etc. activități generatoare de vapori, aburi care conțin căldură care duc la o creștere a temperaturii în interior concomitent cu o creștere a umidității, care pot duce la crearea de disconfort termic.

    De aceea calculul tehnic al hidroizolației este strîns legat de calculul tehnic al termoizolație, pt că se utilizează același material de izolare, respectiv spuma de tip poliuree sau poliuretanică. În acest fel se alege grosimea minimă recomandată a spumei de izolare, precum și tipul de celulă-închisă sau deschisă- care urmează a fi utilizată la izolarea elementului de construcție, pentru a reduce pierderile de căldură, dar și pentru a permite o difuzie a vaporilor de apă..

Arată articol

23-sept-2019

Despre căldură:

    Căldura este o formă a energiei a cărei prezență se stabilieste senzorial prind diferența de temperatură dintre un corp și mediul ambiant.

    Temperatura se măsoara in grade Celsius, Fahrenheit, Reamur și in fizică în grade Kelvin. (info suplimentare pe wikipedia).
    Căldura se transmite de la sine de la un corp mai cald la un corp mai rece, de aceea avem nevoie de o sursă de căldură în perioadele reci, iar rolul spumei de tip poliuree și/sau poliuretanice este de a reduce acest transfer de căldură de la interior spre exterior..

    Căldura se transmite prin conducție, convecție și radiație.
1. Prin conducție, în cazul corpurilor solide, lichide și gazoase (se consideră faptul că fluidele nu sunt în mișcare).
2. Prin convecție, în cazul corpurilor fluide.
3. radiație, ca energie sub formă de unde electromagnetice.
    Transmiterea prin conducție și convecție se face de la moleculă la moleculă și efectuarea ei este legată de materie. Transmiterea prin radiație nu este legată de materie, putîndu-se efectua în vid sau în spașii ocupate de gaze diatermane-transparente pentru căldură. Schimbul de căldură prin radiație se produce de la suprafață la suprafață-deși nu suprafețele geometrice radiază ci numai corpurile materiale, adică volumele. Căldura corpului se transformă în energie radiantă, străbate spațiul diaterman pînă întîlnește un corp aterman, care nu o lasă să treacă mai departe, și o obligă să se retransforme în căldură.
    În realitate se întîlnesc două cîte două, chiar și toate trei, în funcție de structura fizică a materialelor care participă la transferul de căldură.

    Materialele utilizate în construcții sunt caracterizate de
-coeficientul de conducție, sau conductivitatea termică a materialului, ( λ) se măsoră în W/m*K (vezi și articolul despre Starea        solidă- Proprietățile termic)
-rezistivitatea termică
-permeabilitatea termică
-rezistența specifică la permeabilitate termică
-rezistența la permeabilitate la vapori
-difuzitatea termică
-densitate  și căldură masică
-coeficient de transmisivitate sau schimb superficial
-rezistență specifică la schimb superficial

    Cel mai bun exemplu de a explica acești termeni, este un experiment simplu, care se poate face iarna, la temperaturi negative. Se iau două bucăți perfect identice din pct de vedere geometric, o bucată de lemn și o bucată de fier, se lasă afară peste noapte (la aceeași temperatură, bineînțeles....), iar dimineța se iau ambele bucăți în același timp în maini.
Aștept să-mi dați răspunsul. Și atunci se va înțelege mai bine rolul spumei izolatoare la reducerea pierderilor de căldură.
Mulțumesc și o zi bună!

Imagine pentru transferul fluxului de căldură
Cum se face transferul fluxului de căldură

Imagine cu metodele pentru transferul fluxului de căldură
Tipurile pentru transferul fluxului de căldură

Arată articol

21-sept-2019

Termeni tehnici izolări:

    Înainte de a intra in detalii tehnice privind importanța izolării cu spumă de tip poliuree sau/și poliuretanică, este nevoie de a defini cîțiva termeni, pentru a înțelege mai bine și mai ușor articolele prezentate aici.

    Izolație= activitatea de izolare a unui corp, obiect, structură construită cu o suprafață și un volum propriu care poate fi determinat de geometria sa (respectiv lungime L, lățime l și înalțime/adîncime H) care este delimitată geometric de alte obiecte corpuri, structuri construite, prin utilizarea de materiale naturale sau obținute industrial, prin diferite proceede, cu scopul principal de a izola termic, hidro și fonic (adică de a reduce pierderile de căldură, de a creea o barieră împotriva fluidelor si vaporilor acestora, în special apă (sau alte fluide în domeniul industrial) și de a atenua zgomotele/sunetele/vibrațiile de orice fel, in special cele mecanice

    Termo-izolație= izolație cu scopul de a reduce pierderile de căldură prin surafețele pereților exteriori (pe perioadă de iarnă) și de a preveni încălzirea încăperii pe perioadă de vară. Scopul principal este de reduce costurile legate de încalzirea încăperii în perioadele cu temperatură scăzută (de obicei cînd se înregistreaza temperaturi sub 11 grade Celsius timp de trei zile ), precum și reducere costurile legate de menținere a unei temperaturi optime în perioadele cu temperatură ridicată (21 +/- grade Celsius in încăperi).

    Hidro-izolație= izolație cu scopul de a creea o barieră împotriva pătrunderilor de fluide/lichide și a vaporilor acestora ( în funcție de temperatura de rouă), în special apă pentru clădiri de locuit, și pentru a păstra o umiditate relativ constantă în încăperi.

   Fono-izolație= izolație cu scopul de a atenua sunetele/ zgomotele/ vibrațiile mecanice din mediul înconjurător care sunt emanate/ produse de către autovehicule, utilaje industriale, diferite activități industriale și casnice, precum și de către fenomenele meteorologice.

    Acum că am definit ce înseamnă izolație, în postările următoare voi explica, pe scurt, despre transmiterea căldurii, coeficientul de conductție, permeabilitate termică, difuzia termică, voi trece puțin prin difuzia vaporilor de apă prin elementele de construcție, rezistența la permeabilitate la vaporii de apă,umiditate, voi aduce în discuție termeni ca fon vs. son vs. dB, ce este un zgomot și alți termeni înrudiții.

   Vom continua cu definiția celului închise și celulei deschise la izolările cu spumă de tip poliuree și poliuretanică. Toți acești termeni au un rol esențial în înțelegerea importanței izolarii construcțiilor cu spumă, a cheltuielilor inițiale, duratei de amortizare și cel mai important lucru, a BENEFIICIILOR rezultate pe termen mediu și lung din utilizarea tehnologiei de izolare cu spumă de tip poliuree și/sau poliuretanică.

Arată articol

21-sept-2019

Poliuretan vs. Poliuree

    Poliuretan= Poliuretanul (abreviat PU) este un polimer ce se obține prin condensarea poliolilor combinați cu poliizocianați, în finarea legarea moleculelor făcându-se prin grupe carbamat (uretan). Prin modificarea chimică calitativă și cantitativă a componenților ce alcătuiesc poliuretanul se pot obține materii prime pentru nenumărate produse cum ar fi: elastomeri, adezivi și etanșanți de înaltă performanță, vopsele, fibre, produse ambalare, garnituri, prezervative, componente de automobile, în industria de construcții, mobilier și multe alte aplicații, chiar și în medicină.
Datorită acestor modificări ale componentei chimice, produse de poliuretan se pot împărți în 2 mari categorii: rigide și flexibile.

Formula chimică pentru poliuree
Formula chimică poliuretan

    Poliuree = Poliurea este un tip de elastomer care este derivat din produsul de reacție al unei componente izocianate și o componentă de amestec de rășină sintetică prin polimerizarea în trepte. Izocianatul poate fi de natură aromatică sau alifatică.

Formula chimică pentru poliuree
Formula chimică poliuree

Arată articol

21-sept-2019

Despre Izolații: 

    Toată lumea aude despre izolații cu poliuree și/sau poliuretan. Dacă întrebi pe cineva cu ce să fie făcută izolația, poliuretan sau poliuree, invariabil răspunsul este același, nu conteaza că sunt la fel. Acest răspuns este corect doar parțial. Pentru că....
Asemănări și diferențe în structura poliuretanului și a poliurenului:

   Poliuretanul este un material polimer care conține legături uretanice formate prin reacții chimice între compușii terminali de izocianat și compușii polihidroxilici.

    Reacția necesită o anumită temperatură și necesită catalizator. După ce polimerul a fost solidificat într-un film, lanțul polimer conține o varietate de legături chimice, cum ar fi legăturile de carbon, legăturile eterice, legăturile esterice, legăturile esterului amoniacal și o mică cantitate de legături de uree.

    Poliamida este un material polimeric cu legătură uree format prin reacția poliizocianatului terminal cu poliamina terminală (inclusiv rășina și extenderul de lanț).

    Nu are nevoie de catalizator și poate reacționa rapid fără încălzire. Spray poliureea (SPUA) ar trebui să fie încălzit pentru a ajusta vâscozitatea astfel încât să faciliteze formarea uniformă a peliculei. După întărire, lanțul polimeric conține legătura carbon-carbon, legătura eterică, legătura ureei, legătura esterică, legătura uretanică și așa mai departe.

1, același punct

(1) când poliuretanul este solidificat în film, după întărirea cu poliuree, tipurile de legături chimice conținute în lanțurile moleculare sunt identice sau similare.

(2) atît poliuretanul, cît și poliureea trebuie să fie fabricate din prepolimer sau semiprepolimer sau oligomer conținând izocianat terminat. Poliurea este, de asemenea, cunoscut ca un poliuretan special sau poliuretan mecanic ridicat.

2, diferite puncte

1) deși poliuretanul și poliureea sunt solidificate în filme, legăturile chimice sunt identice sau similare, dar grupările funcționale care joacă un rol cheie în proprietățile fizice ale membranei de cauciuc poliuretanic sunt legăturile aminoester și grupul funcțional care joacă un rol cheie în proprietățile poliurenului este legătura ureea. Există legături de ester amoniac și legături de uree în poliuretan și poliuree, dar numărul de legături de ester amoniacal este mult mai mare decât legătura uree în pelicula de cauciuc solidificată după poliuretan. Proprietățile poliuretanului sunt determinate în principal de legătura esterului amoniacal, iar numărul de legături de uree în pelicula de cauciuc după podea poliuree este mai mare decât numărul de legături aminoester și performanța sa este determinată în principal de legătura ureei.

(2) rezistența legăturii ureei depășește cu mult rezistența legăturii uretanice, iar legătura ureei este stabilă.

3) pentru poliuretanul (ureea) de pulverizare comună sau poliurea heteroziogică (hibridul) pe piață, pe lângă amino-polieterul și extensia lanțului amido, există de asemenea grupări hidroxil (cum ar fi polieter, poliester etc.) în cele două componente. Cantitatea de amoniac din poliureea heterozygos ar trebui să fie între 20% și 80% în agentul de reticulare, iar dacă este mai mică de 20%, se numește poliuretan.

4) în timpul procesului de întărire a poliuretanului monocomponent, 1 molecule de apă consumă 2 NCO și produc 1 legături de uree. Numărul de legături amino-esteri din structura moleculară este încă mult mai mare decât numărul de legături uree, iar proprietățile mecanice sunt mult mai mici decât cele ale poliurenului unic și dublu component (inclusiv poliurea heterozygos). Chiar dacă se adaugă agentul de întărire latent, legătura uretan este încă mai mare decât numărul de legătură de uree. Agenții de întărire latenți obișnuiți sunt compuși hidroxil și terminați cu amino. După desigilare, reacționează cu NCO (izocianat) pentru a forma legături uretanice și legături de uree. Agentul de întărire latentă inhibă numai numărul de bule de CO2 și inhibă formarea veziculelor. O parte considerabilă a NCO-urilor depinde în continuare de reacția moleculelor de apă pentru a forma legături de uree, dar viteza și cantitatea de CO2 produsă sunt mult reduse fără formarea stomatală. Punctul de reticulare are legătura uree și legătura esterului amoniac.

Arată articol

9-sept-2019

Noțiuni despre aerul umed:

    Aerul uscat și curat are la suprafața Pamântului, în mod normal, compoziția masică și volumică din tabelul următor:

Compoziția [%} Volumică Masică
N2 78,03 75,47
O2 20,99 23,02
Ar 0,933 1,280
CO2 0,030 0,046
H2 0,010 0,001
Ne 0.0018 0,0012
He 0,0005 0,00007
Kr 0,0001 0,0003
Xe 0,9*10-7 0.4*10-6

    În afară de aceste componente, în apropierea solului, aerul mai conține vapori de apă și praf. În stare normală (la nivelul mării) presiunea totală p a aerului atmosferic sau presiunea barometrică este de 1,01325 x 105 N/m2.  Fiind considerat un amestec de gaze, presiunea totală a aerului este dată de suma presiunilor parțiale ale gazelor componente.
    Din cauza presiunii parțiale scăzute sub care se află vaporii de apă, este posibilă evaporarea apei la temperaturi mult inferioare celor de vaporizare sub presiunea totală, care este de 100 C pentru 1013 mbar. Pe această evaporare se bazează existența vaporilor de apă în atmosferă, chiar la temperaturi mai mici de 0 C. Din acești vapori se formează ceața, norii, ploaia și zăpada.
    Cantitatea de vapori de apă, în kg, conținută de 1 m3 aer umed, la o temperatură oarecare, se numește umiditate absolută la acea temperatură. Cantitatea de vapori de apă x, în kg, conținută de 1 m3 aer umed la o temperatură oarecare, raportată la masa aerului uscat de 1 kg, la aceeași temperatură, se numește conținut de umiditate sau grad de umiditate.
    Umiditatea relativă φ a aerului umed este raportul dintre umiditatea absolută la o temperatură oarecare și umiditatea absolută maximă la aceeași temperatură: φ = ρV / ρsV = ρ / ρs aproximativ x / xs
    Calculul conținutului de umiditate se obține din expresia:
x = 0,622*(pv/pa) = 0,622*(pv / (p - pv)) = 0,622 φ (ps / pa ( kg abur / 1 kg aer uscat)
    Densitatea aerului umed la presiunea p și temperatura T este:
ρ = (ρa + xpv)/(1 + x) (kg/m3)
    Ecuația pentru stabilirea punctului de rouă este:
pv = (x /x + 0,622)*p

    Dacă aerul conține mai mulți vapori decît corespunde saturației, el se numește suprasaturat, iar surplusul apare sub formă de ceață.
    La o temperatură dată, conținutul de umiditate maxim corespunde saturației aerului. Temperatura pînă la care trebuie răcit aerul aerul umed astfel ca să fie complet saturat, se numește punct de rouă.

Arată articol

8-sept-2019

Noțiuni de termotehnică:

    Căldura este o formă a energiei, a cărei prezență se stabilește senzorial prin diferența de temperatură, care există între corpul încărcat cu acest gen de energie și mediul ambiant. 
    Căldura trece de la sine, de la un corp mai cald la unul mai rece.
    Căldura, care - concomitent cu primirea  sau cedarea ei de către un corp - produce și o variație de temperatură, se numește căldură sensibilă. Dacă schimbul de căldură al unui corp cu mediul exterior provoacă numai modificarea stării lui de agregare - fără variație de temperatură - se numește căldură latentă.
din punct de vedere energetic, căldura  este energia echivalentă lucrului mecanic corespunzător mișcărilor dezordonate ale moleculelor sau atomilor materiei, asupra cărora se exercită din exterior forțe de orice natură.
    Efectele vizibile ale aportului de căldură asupra stării de agregare sunt:
1. dilatarea.
2. topirea.
3. vaporizarea.
4. descompunerea.
5. radiația termică.

    Energia termică este exprimată cantitativ prin produsul potențialului termic al corpului și prin capacitatea termică a masei lui.Potențialul termic este dat de temperatură, ca măsruă a energiei de mișcare a moleculelor. Ea dindică diferența dintre energia de mișcare moleculară prezentă și o stare de referință, la care energia internă a corpului este nulă. Temperatura corespunzătoarer acelei stări este cunoscută în fizică sub numele de ZERO ABSOLUT, și este socotit că nu se poate atinge niciodată.
    Scara termometrică, pornind de la zero absolut, indică temperatura în grade absolute sau grade Kelvin.
În mod obișnuit se exprimă starea termică la un moment, prin comparea ei cu aceea la care se topește gheața, care se noteazaă cu 0 iar starea la care fierbe apa, la presiunea de 1,013 x 105 N/m2 cu 100, se obține scara termometrică Celsius. Acest punct 0 nu are nicio importanță pentru viețuitoare, fiind ales ca referință matematică pentru calculele fizice. Față de acest punct 0, zero absolut are valoarea de -273 C sau mai exact -273,15 C.
    Corpuri diferite ca substanță, dar de mase egale, au nevoie de aporturi diferite de energie, pentru a fi încălzite cu aceeași diferență de temperatură. Cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea cu un grad a unei mase dintr-un corp egală cu unitatea, se numește căldură masică specifică acelui corp. Ca unitate a cantității materiale pentru lichide și solide se va lua în calcul masa de 1 kg, pentru gaze mc, respectiv cantitatea de gaze care ocupă la 0 C sau 273 K și presiunea de 1,013 x 105 N/m2 spațiul unui mc.
    Energia termică se măsoară în jouli - J -sau echivalentul său watt-ul - W.

    Căldura masică este o caracteristică fizică a substanței și variază cu temperatura și presiunea la care se află corpul respectiv.
Căldura primită sau cedată de un corp într-o transformare fără variație de temperatură (izotermică)- căldura latentă - servește numai la modificarea stării de agrgare a corpului respectiv. În acest sens, există călură latentă de topire, de solidificare și de sublimare.

    Legile utilizate în fizică pentru explicarea căldurii sunt legile privind starea căldurii și legile privind transferul de căldură. legile privind starea căldurii sunt primul și al doilea principiu al termodinamiici, iar legiile privind transferul de căldură sunt cele care se ocupă cu mișcarea energiei termice.
    Primul principiu al termodinamicii reprezintă o lege cantitativă și se exprimă astfel:
-căldura poate fi transformată în lucru mecanic și poate fi obținută din lucru mecanic
    Al doilea principiu al termodinamicii reprezintă o lege calitativă și poate fi exprimat astfel:
-căldura nu trece de la sine, decît de la un corp mai cald la unul mai rece, sau
-nu există nicio mașină care să utilizeze căldura dintr-un rezervor și să o transforme în lucru mecanic, fără să producă și alte transformări în mediul de lucru sau în mediul ambiant, sau
-pentru obținerea de lucru mecanic din căldură este, întotdeauna, nexcesar să existe o diferență de temperatură.

   Legile gazelor

   Legea Boyle-Mariotte: la temperatură constantă, volumul gazului V variază invers proproțional cu presiune p
V1/V2 = p2/p1   sau pV = f(T) adică produsul pV depind numai de temperatura gazului

    Legea Charles-Gay-Lussac: la presiune constantă p, volumul gazului V variază proporțional cu temperatura T
V1/V2 = T1/T2 la V =  const.  p1/p2 = T1/T2

    Legea lui Avogadro: la aceeași presiune și temperatură, același volum de gaz cuprinde același număr de molecule, indiferent care ar fi gazul respectiv. Acest număr de molecule are valoare de N = 6,023 x 1026 molecule/kmol și este cunoscut sub numele de numărul lui Avogadro sau Loschmidt

    Legea lui Clapeyron: temperatura absolută a unui gaz real la presiune mică este proporțional cu produsul pv - unde p este presiunea și v este volumul masic - avînd drept constantă de proporționalitate 1/R.
    Expresia ei analitică este cunoscută sub numele de ecuația fundamentală de stare a gazelor  pv = RT, sau pentru un gaz cu masa m și cu volum masic v, căreia îi corespunde volumul V, între care există relația V = mv   rezultă că pV = mRT. Dacă se aplică această ecuație unui kilomol al cărui volum este ϓ = 22,40 m3/mol și a cărei masă este egală cu masa moleculară Ϣ a gazului, rezultă pϓ = ϢRT, iar produsul ϢR = Ϡ se numește constanta generală a gazelor, iar ecuația de stare a gazelor se va putea scrie astfel pϓ = ϠT, și pentru condiții normale normale fizice Ϡ = 8,314 kJ/kmol K.
    Dacă se ține seama de relația dintre densitatea  ρ și volumul masic v și anume v = 1/ρ , rezultă ρ = p/RT
    Pentru recalcularea densității unui gaz de la starea 1 la starea 2, rezultă ρ2 = ρ1 (p2/p1)x(T1/T2)

    Legea lui Agamat: volumul rezultat prin amestecarea mai multor gaze aflate la aceeași presiune și aceeași temperatură - fără a reacționa chimic - este egal cu suma volumelor gazelor amestecate V = V1 + V2 + ... + Vn

    Legea lui Dalton: presiunea totală a unui amestec de gaze este egală cu suma presiunilor parțiale ale gazelor componente, respectiv p = p1 + p2 + ... + p3

    Pe baza legilor de mai sus, se pot calcula participațiile în volum, participația masică, volumul specific al unui amestec, densitatea ρ a amestecului de gaze, precum și presiunile parțiale.

Arată articol

6-sept-2019

Starea solidă:

    Structura solidelor:
    Corpurile solide se caracterizează prin aceea că, particulele materiale constituente se găsesc la distanța minimă, execută mișcări de oscilație elastică în jurul unor poziții medii de echilibru, iar între ele acționează forțe de atracție mari astfel că, pentru modificarea volumului și formei solidului trebuie aplicate forțe superioare forțelor de atracție dintre particule.
    Dacă la solidifcarea din lichide sau topituri, particulele materiale se aranjează ordonat în rețele spațiale regulate, solidul capată o structură cristalină, iar dacă așezarea este neordonată, solidul are o structură amorfă.

    Solidificarea prin răcire a lichidelor poate fi:
1. Solidificarea cu cristalizarea lichidului.
2. Solidificarea cu formarea de sticle.
3. Solidificarea fără răcire.

    Materialele solide pot fi:
1. Polimorfe, respectiv de a cristaliza în două sau mai multe forme cristaline.
2. Alotropice,  respectiv de a exista în stare solidă în mai multe forme cristaline, cel mai cunoscut alotrop solid fiind Fe.

    Proprietăți fizice generale ale solidelor sunt:
1. Densitatea, care poate fi aparaentă sau în vrac.
2. Compactitatea, sau gradul de umplere cu material al unui volum oarecare.
3. Porozitatea, reprezintă gradul de umplere al volumului materialului cu pori, și poate fi totală sau aparentă.
4. Umiditatea materialului, reprezintă conținutul procentual de apă în greutate.
5. Absorbția de apă, reprezintă gradul de umplere cu apă al materialului cufundat în apă în anumite condiții de încercare.
6. Stabilitatea la apă, este proprietatea materialelor de a nu se distruge sau de a nu-și pierde rezistența sub influența acțiunii îndelungate a apei.
7. Higroscopicitatea, reprezintă proprietatea materialelor poroase a absorbi apa din atmosferă și de a o condensa în porii săi.
8. Permeabilitatea la apă, reprezintă proprietatea materialelor de a lăsa să treacă apa sub presiune
9. Gelivitatea, reprezintă proprietatea materialelor saturate cu apă de a se avaria sub acțiunea îngheț-dezghețului repetat.
10. Rezistența la îngheț-dezgheț, reprezintă numărul de cicluri de îngheț-dezgheț fără ca materialul să-și piardă din rezistența la compresiune de peste 25% și de pierdere de greutate de peste 5%.

    Proprietăți mecanice 
    Caracteristicile calitative ale proprietăților mecanice sunt legate de proprietățile de elasticitate și plasticitate ale corpurilor solide. orice corp solid sub acțiunea unor forțe exterioare, suferă o anumită modificare a formei sale  și a volumului său, numită deformație și care poate fi:
1. elastică, materialul solid revine la forma inițială după înlăturarea forței.
2. plastică, materialul solid capătă o nouă formă după înlăturarea forței.
3. văscos-plastice, se produc în continuarea unei deformații eslastice, materialul solid capătă o nouă formă doar în zona în care a fost aplicată forța (materialele de tip gel, betoanele în stadiul de întărire).

    Caracteristicile cantitative ale prorietăților mecanice sunt legate de capacitatea materialului de a se opune  deformării și distrugerii sale, sub acțiunea forțelor exterioare și după  felul cum acționează sarcinile exterioare asupra materialului. Dependent de acești factori, materialul prezintă o rezistență statică și o rezistență dinamică.
    
    Proprietățile mecanice ale materialelor plastice la solicitări statice, sunt:
1. rezisteța (de rupere) la întindere.
2. limita de elasticitate tehnică.
3. limita de proporționalitate.
4. limita de curgere tehnică.
5. lungire specifică.
6. coeficientul de gîtuire.

    Proprietățile mecanice ale materialelor fragile la solictări statice, sunt:
1. rezistența la compresiune.
2. rezistența la încovoiere statică.

    Proprietățile mecanice ale solidelor la solicitări dinamice, sunt:
1. rezistența la compresiune prin șoc.
2. rezistența la încovoiere prin șoc.
3. duritatea, care se măsoară în unități Brinell, Vickers, Rockwell, Mohs sau Shore, în funcție de natura solidelor (metale, nemetale,         ceramice, plastic)
4. rezistența la uzură.

    Proprietățile electrice ale solidelor, sunt:
1. conductivitatea electrică.
2. permitivitatea.
3. rigiditatea dielectrică.
4. pierderile dielectrice.

    Proprietățile termice ale solidelor, sunt:
1. conductivitatea termică este proprietatea corpului solid de a transmite prin grosimea lui fluxul de căldură ce se produce           datorită diferenței de temperatură. Este caracterizată de coeficientul de conductivitate termică ( λ), și este diferită la solide. La metale este foarte mare, La metalele posoase, utilizate la izolări termo, cum este spuma poliuretanică, coeficientul de   conductivitate termică scade cu porozitatea și crește cu umiditatea (aerul este rău conducător de căldură, în timp ce apa este     un bun conducător de căldură).
2. difuziunea termică este capacitatea materialului de a uniformiza temperatura în regim termic variabil.
3. inerția termică este inversul difuziunii.
4. dilatarea termică reprezintă variația dimensiunilor solidului datorită vcariației temperaturii și poate fi liniară, de suprafață sau de volum.
5. stabilitatea termică este proprietatea materialului de a suporta fără să se degradeze, temperaturi maxime de exploatare.
6. stabilitatea la șoc termic este proprietatea materialelor fragile (gen sticlă) de a nu se degrada cînd sunt expuse la variații mari de temperatură.
7. rezistența la foc este proprietatea materialui de a rezista, pentru o anumită perioadă minimă de timp, la temperaturile dezvoltate de incendii.
8. refractaritatea este prorpietatea materialelor nemetalice de a rezista fără a se distruge, pentru o perioadă îndelungată de timp, la temperaturi înalte de exploatare.

    Proprietățile acustice ale solidelor sunt:
1. absorbția acustică este proprietatea materialelor de reduce intensitatea sunetelor și zgomotelor și este caracterizat de:
1.1. coeficientul de reflecție acustică
1.2. coeficientul de disipație acustică
1.3. coeficientul de trasnsmisie acustică.
2. rigiditatea statică și dinamică

   Alte proprietăți sle solidelor, pot fi:
1. rezistența la lumină și rezistența la radiații, este proprietatea materialelor de  a nu prezenta variații ale proprietăților fizico-chimice, fizico-mecanice sub acțiunea razelor solare
2. rezistența la coroziune, este prorpietatea materialelor metalice de  a nu oxida în timp
3. îmbătrînirea, este proprietatea materialor de a nu îsi schimba structura chimică în timp
4. durabilitatea, este propietatea materialelor de a rezista în timp la acțiunile combinate sau singulare ale:
4.1. temperaturii.
4.2. factorilor chimici.
4.3. electricității.
4.4. factorilor mecanici.
4.5. factorilor biologici.


Arată articol

5-sept-2019

Starea lichidă:

  Structura lichidelor
Structura lichidelor, ca urmare a distanței medii dintre molecule, mai mică decît la gaze, a forțelor intermoleculare mai mari, la temperatura obișnuită, este determinată de echilibrul statistic dintre acțiunea de orientare a moleculelor- datorită forțelor van der Waals - și acțiunea de dezorientare - datorită agitației termice-, de un proces de formare și desfacere haotică a unor complecși de asocieri temporari, proces care alături de valoarea mare a distanței medii dintre molecule explică forma variabilă, dar și volumul constant al lichidelor.

Principalele proprietăți ale lichidelor:
1. Densitatea lichidelor este de ordinul 1000 kg/m3, și în general scade cu creșterera temperaturii, un caz special prezentînd apa care la 3.98 C are densitatea maximă (anomalia apei).
2. Tensiunea de vapori a lichidelor reprezintă presiunea vaporilor în echilibru termodinamic.
3. Căldura de evaporare este căldura absorbită de lichid în evaporarea izotermă a lichidului în echilibru cu vaporii săi. 
4. Viteza de evaporare reprezintă masa de lichid evaporată în unitatea de timp de pe suprafața lichidului.
5. Vîscozitatea lichidelor este ca și la gaze, dar coeficientul de vîscozitate este mai mare decît la gaze.
5.1. vîscozitate cinematică, definită la o temperatură dată, raportul dintre vîscozitatea dinamică și densitate.
5.2. vîscozitatea relativă (pt produse petroliere, vopsele, lacuri, uleiuri, etc.) definită ca raportul de scurgere dintre două lichide, dintre care unul este apa, cu vîscozitate cunoscută, prin același vîscozimetru , are numele și de vîscozitate Engler.
6. Fluiditatea este inversul vîscozității dinamice.
7. Proprietățile electrice ale lichidelor sunt:
7.1. conductivitatea electrică
7.2. permitivitatea
7.3. rigiditatea dielectrică
7.4. pierderile dielectrice
8. Proprietățile termice ale lichidelor sunt:
9.1. conductivitatea termică
9.2. îmbătrînirea termică

Arată articol

4-sept-2019

Starea gazoasă:

    Structura gazelor
    Substanțele în stare gazoasă, care intervin des în practica materialelor de construcție, se caracterizează prin anumite particularități. La gaze, distanța medie intermoleculară este maximă, moleculele efectuează încontinuu mișcări de translație, ciocnindu-se elastic cu o frecvență în condiții normale foarte mare, dar datorită forțelor van der Waals slabe și a energiei cinetice mari, după ciocnire, se resping. Datorită acestor caracteristici, care determină structura neordonată, haotică a gazelor, comportarea lor  este determinată nu atît prin particularitățile gazelor cît prin concentrația moleculară și prin  mișcarea termică. În acest fel se explică comportamentul aerului ca și material termoizolant, vezi articolul din data de 3-nov-2019.

    Proprietăți ale substanțelor gazoase:
1. Densitatea gazelor este mică, și depind de natura, temperatura și, în mod sensibil, de presiunea gazului.
2. Vîscozitatea gazelor caracterizează forța internă de frecare, rezistența opusă gazului la deplasarea unei porțiuni din el față de alta și se datorește forțelor de atracție intermoleculară.
3. Difuzia gazelor este procesul spontan de răspîndire a gazului într-un spațiu sau a moleculelor unui gaz printre moleculele altui gaz, la punerea în contact a gazelor.
4. Conductivitatea termică a gazelor este proprietatea lor de a mijloci transportul de căldură fără transport de masă de la o regiune cu temperatură ridicată, spre o regiune cu o temperatură mai coborîtă.
5. Disociația termică este procesul endoterm de descompunere sub influența temperaturii.
6. Molarizarea gazelor este procesul exoterm de recombinare a atomilor în molecule.
7. Umiditatea gazelor se manifestă prin prezența în gaze de vapori și picături de apă, conținutul de umiditate fiind funcție de temperatură și presiune.
8. Proprietăți electrice:
8.1. conductivitatea electrică
8.2. rigiditatea dielectrică
8.3. pierderile dielectrice
8.4. permitivitatea electrică

Arată articol

2-sept-2019

Stările de agregare:

    O substanță oarecare , în funcție de temperatură și presiune, poate să se găsească în condiții obișnuite în următoarele stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă, iar în condiții speciale și sub formă de plasmă.
    Întrucît materiile prime și materialele, în procesul de producție au o anumită stare de agregare sau sunt silite să treacă dintr-o stare de agregare în alta, fiecare caracterizată prin proprietățile specifice, proprietățile substanței într-o stare de agregare sau alta, prezintă importanță practică.
    Starea de agregare în care se poate prezenta o substanță depinde, în principal, de distribuția spațială a moleculelor, determinată de raportul dintre forțele van der Waals, de atracție și de respingere ale moleculelor (funcție de distanța dintre molecul) și de caracterul mișcării moleculelor. Pentru o anumită distanță intermoleculară, care corespunde stării de echilibru, apropierii maxime dintre molecule și constituie caracteristica stării de agregare în care se vor găsi moleculele, forțele de atracție și de respingere se echilibrează reciproc.
    Unele substanțe pot să nu se prezinte în toate cele trei stări de agregare, iar în unele condiții stricte de temperatură și presiune, pot exista în același timp în două sau trei stări de agregare, apa la p = 610.5 N/m2 și t = 0.010 C există simultan în stare gazoasă, lichidă și solidă. Acest lucru este cunoscut ca și punctul triplu al apei.
    Prin modificarea parametrilor de stare, substanța trece dintr-o stare de agregare în altă stare de agregare. Întrucît starea energetică a unui sistem oarecare, într-o stare de agrgare oarecare, format dintr-un  număr foarte mare de particule materiale animate de o mișcare termică la o temperatură dată (T), cu energie internă (U) și entropie (S) este caracterizată prin funcția termodinamică (F), denumită energia liberă: F = U - TS

Arată articol

1-sept-2019

Noțiuni teoretice
fizico-chimice:

    În acest articol vor fi prezentate noțiuni generale despre chimia și fizica materialelor, fără formule și definiții complicate.

    Atomul este constituit dintr-un nucelu compus dintr-un numar variabil de nucleoni și dintr-un înveliș de electroni. Distribuția electronilor în atomul unui element determină valența elementului respectiv capacitatea atomilor lui de a se lega cu ei însăși și cu alți atomi formînd molecule.
    Proprietățile fizico-chimice depind de structura învelișului electronic al atomilor și pot fi stabilite în funcție de locul ocupat de elemente în clasificarea periodică a elementelor. Aceste proprietăți sunt:
1. Caracterul electrochimic
2. Reactivitatea elementelor
3. Razele atomice și volumul atomic
4. Energia de ionizare

    Moleculele, sisteme materiale constituite din atomi identici sau diferiți legați prin legături covalente cu toate valențele atomilor satisfăcute, astfel că stabilitatea lor este maximă, determină prin structura lor proprietățile fizico-chimice și fizico-mecanice ale substanțelor. Moleculele pot fi ionice, polare și nepolare.

    Existența stărilor de agregare a substanțelor presupune existența unor forțe care determină legătura dintre atomi, atomi și molecule, dintre ioni, ioni și molecule și dintre molecule, aceste forțe de legătură sunt:
1. Forțele de atracție newtoniene
2. Forțe de atracție sau respingere coulumbiene
3. Forțe intermoleculare van der Waals

    Macromuleculele sunt molecule de dimensiuni mari, cu asimetrie ridicată, rezultate din repetarea de un  număr nedefinit de ori a unor unități de masă moleculară mică - meri - , identice sau diferite, legate între ele prin legături de covalență. Macromuleculele pot fi:
1. Liniare, se prezintă ca molecule lungi, flexibile distincte, îndoite, sub formă de gheme.
2. Ramificate, arborescente se formează din meri care au încă o grupare reactivă de care se poate lega o altă moleculă inițială, perpendicular pe axul macromoleculei.
3. Cu structură reticulară de tip:
3.1. Elastomer, după o deformare mecanică revin la forma inițială
3.2. Plastomer, își păstrează noua formă după o deformare mecanică
3.3 Termoplastice, pot fi prelucrate prin încălzire de foarte multe ori
3.4 Termoreactive, se obțin din meri diferitți, rezultă un material dur, prin încălzire se degradează
4. Organice
5. Elementoorganice

Arată articol



Tabele comparative

    În tabelele de mai jos sunt comparate transferul fluxului de căldură (pierderea de căldură) pentru un perete de simplu din spumă poliuretanică, în sistem celulă deschisă/închisă, vs polistiren EPS, vată minerală de sticlă și vată minerală bazaltică. Informații suplimentare despre EPS și vata minerală de sticlă și bazaltică, în articolul din 8-nov-2019.

     Formula de calcul este Q = ( λ/d) x S x (Ti - Te), unde Q in (W) transferul fluxului de căldură-pierderea, λ = coeficientul de conducție termică al materialului în (W/m*K), d= grosimea peretului în (m) , S= suprafața peretelui în (mp), Ti= temperatura interioară în (C), Te= temperatura exterioară în (C).

    Prescurtările utilizate sunt (în limba engleză în paranteză): CD-PUR (OC-PUR)= spumă poliuretanică Celulă Deschisă,CÎ-PUR (CC-PUR)= spumă poliuretanică Celulă Închisă, EPSxxx (EPS)= polistiren expandat, unde xxx format din două sau trei cifre reprezintă rezistența la șocuri mecanice în kPa, VMS (G-MW)= vată minerală de sticlă, VMB (B-MW) = vată minerală bazaltică. Prin grad de etanșare GE se înțelege capacitatea materialului de a acoperi toate fisurile, golurile de aer, neregularitățile suprafeței pe care este aplicat, fără a fi utilizate alte materiale suplimentare. (GE a fost determinat experimental, în condiții normale de lucru, pe șantier).

    Se consideră peretele simplu, L x H = 4.5 x 2.2 m (S= 9.9 mp), ca fiind amplasat in pod, delimitînd o cameră, pentru diferite temperaturi exterioare Te, -20 C, -10 C, 0 C, 10 C. 

    Tabele comparative pentru transferul fluxului de căldură Q pentru diferite materiale izolatoare, pentru o grosime d= 10 cm, Ti= 23 C. (Q este calculat pt S = 9.9 mp)

     Tabele comparative pentru transferul fluxului de căldură Q pentru diferite materiale izolatoare, pentru o grosime d= 5 cm, Ti= 23 C. (Q este calculat pt S = 9.9 mp)

© Copyright 2016-2020 Construim-Toate drepturile rezervate.

 0773302233 -  Izolații Spumă Dumbrăvița